Azi-dimineata cand m-am uitat pe geam am vazut cum ningea molcom, linistit, ca-n povesti. Peste un interval de timp t am ajuns afara si am vazut ca ningea la fel de molcom, linistit, ca-n povesti.
Ma rog, in povesti de regula se omite sa ti se spuna si cat de frig e. Si chiar daca n-ar fi, eu tot m-am saturat de povestea asta pana-n gat. Frate, nu se mai termina odata iarna asta? Ca din poveste se transforma in gluma proasta...
In alta ordine de idei, am trecut azi pe la targul de handmade de martisor, dar era atat de frig, chiar pe sub gluga, incat n-am vazut nimic in afara standului Andreei. Care stand era plin de lucruri dragalase, multicolore, si tare as fi vrut sa-i fac o poza, dar, dupa cum spuneam, era frigu' dracu', nu prea imi venea sa imi scot degetele de la caldura si sa fac poze. Las' ca astept sa puna Andreea poze, poate nu se supara daca-i fur una.
Pies: intotdeauna m-am intrebat cum ma-sa vedea Darth Sidious prin gluga. Adica za force za force, da' totusi. Io printr-un miracol n-am luat un stalp sau ceva in brate:))
sâmbătă, 26 februarie 2011
miercuri, 23 februarie 2011
joi, 17 februarie 2011
Dă niu șit
...Or how I learned to not love children (or their parents, actually).
am ajuns duminică seara în mall după ceva cumpărături și nu pot ca să descriu the horror, the pain, un răcnet de good morning, vietnam mai lipsea.
în primul rând era plin de uameni ieșiți la promenadă, după cum mă așteptam. dar fătucile agățate de domni bine nu prea se vedeau (era duminică, nu sâmbătă), în schimb o grămadă de băetzashi în treninguri și cupluri middle class, probabil căsătoriți. și copiii, de preferință mici și în cărucior. și urlători, dacă s-ar putea.
mi s-a spus că ăsta e noul trend, să îți expui copilul prin malluri, baruri, restaurante sau, în genere, oriunde ar putea deranja alți uameni. cam cum sunt expuși pechinezii, chihuahua și alți câini de poșetă. not cool.
nu-i vorbă, mi-e milă de bebinacii din poveste scoși și trambalați prin baruri și magazine la 9 seara, dar de mine mi-e și mai milă.
ca să termin povestea, la un moment dat am intrat în starbucks să beau un ceai. ceaiul a fost nașpa, în primul rând pentru că l-au îndulcit fără să mă-ntrebe nimeni de sănătate și în al doilea pentru că nu știu ce făcuseră cu roibosica, dar gust de ceai n-avea, în schimb de suc încălzit da. sunt absolut sigură că un baby evil mastermind a fost de vină și mi-a blestemat ceaiul.
dar nu ceaiul a fost cine știe ce mare catastrofă, ci tot omenetul de-acolo. care era mult și dornic să fie auzit din spațiu. și on top of it all...THE BABY, cu căruciorul aferent, ovcorz.
am plecat după jumătate de oră amețită, cu o durere de cap și o ură aprigă pentru toți producătorii de copii care simt nevoia să se laude cu asta.
am ajuns duminică seara în mall după ceva cumpărături și nu pot ca să descriu the horror, the pain, un răcnet de good morning, vietnam mai lipsea.
în primul rând era plin de uameni ieșiți la promenadă, după cum mă așteptam. dar fătucile agățate de domni bine nu prea se vedeau (era duminică, nu sâmbătă), în schimb o grămadă de băetzashi în treninguri și cupluri middle class, probabil căsătoriți. și copiii, de preferință mici și în cărucior. și urlători, dacă s-ar putea.
mi s-a spus că ăsta e noul trend, să îți expui copilul prin malluri, baruri, restaurante sau, în genere, oriunde ar putea deranja alți uameni. cam cum sunt expuși pechinezii, chihuahua și alți câini de poșetă. not cool.
nu-i vorbă, mi-e milă de bebinacii din poveste scoși și trambalați prin baruri și magazine la 9 seara, dar de mine mi-e și mai milă.
ca să termin povestea, la un moment dat am intrat în starbucks să beau un ceai. ceaiul a fost nașpa, în primul rând pentru că l-au îndulcit fără să mă-ntrebe nimeni de sănătate și în al doilea pentru că nu știu ce făcuseră cu roibosica, dar gust de ceai n-avea, în schimb de suc încălzit da. sunt absolut sigură că un baby evil mastermind a fost de vină și mi-a blestemat ceaiul.
dar nu ceaiul a fost cine știe ce mare catastrofă, ci tot omenetul de-acolo. care era mult și dornic să fie auzit din spațiu. și on top of it all...THE BABY, cu căruciorul aferent, ovcorz.
am plecat după jumătate de oră amețită, cu o durere de cap și o ură aprigă pentru toți producătorii de copii care simt nevoia să se laude cu asta.
luni, 14 februarie 2011
Zmeură și ciocolată
Iaca am meșterit duminică dimineață un desert care pare tare păcătos și decadent, deși în realitate este cât se poate de sănătos.
Ingrediente:
3 banane mici
300 grame zmeură
2 linguri cacao
Zmeura am scos-o din congelator sâmbătă și am lăsat-o în frigider, iar duminică era numai bună. A propos, congelarea fructelor și a legumelor este cea mai bună metodă de conservare a lor, păstrează intacte mare parte din substanțele nutritive.
Revenind la desert, se amestecă bananele și zmeura în blender, iar ulterior se adaugă cele două linguri de cacao.
Rezultatul este o cremă ușoară și cumva aerată, cu un gust interesant, în același timp și acrișor, și dulceag, și ciocolatesc. Se poate adăuga și o lingură de miere, după gust, dar mi s-a părut că mai mult ar strica, ar lua acel chelcășoz special, ceea ce mi s-a confirmat ulterior.
După câteva ore la frigider se întărește si devine yum-yum. Bon appetit :)
Ingrediente:
3 banane mici
300 grame zmeură
2 linguri cacao
Zmeura am scos-o din congelator sâmbătă și am lăsat-o în frigider, iar duminică era numai bună. A propos, congelarea fructelor și a legumelor este cea mai bună metodă de conservare a lor, păstrează intacte mare parte din substanțele nutritive.
Revenind la desert, se amestecă bananele și zmeura în blender, iar ulterior se adaugă cele două linguri de cacao.
Rezultatul este o cremă ușoară și cumva aerată, cu un gust interesant, în același timp și acrișor, și dulceag, și ciocolatesc. Se poate adăuga și o lingură de miere, după gust, dar mi s-a părut că mai mult ar strica, ar lua acel chelcășoz special, ceea ce mi s-a confirmat ulterior.
După câteva ore la frigider se întărește si devine yum-yum. Bon appetit :)
sâmbătă, 12 februarie 2011
The bloom of the present moment
Soarele strălucește, păsărelele ciripesc, câinii hămăie. Mai devreme au bătut clopotele bisericii. A true bloom of the present moment într-o frumoasă dimineață de iarnă.
miercuri, 9 februarie 2011
Azi ne uitam la ea si nu e
Sushi din imagine au fost pregatiti de mama-lotus, facuti vedetele unui photo shooting de Andrei si, dupa ce au ajuns la lotusica, savurati de acelasi. Mi se pare o echitabila diviziune a muncii :D
Ei bine, cred ca numitii sushi reprezinta o masa ok nutritional vorbind, fiind compusi din somon, orez pentru sushi (absoarbe mai bine apa si se leaga mai bine decat cel obisnuit), castraveti si avocado, totul rulat intr-o alga, si ea speciala pentru sushi. In compozitie se adauga otet de orez sau, in lipsa, otetul preferat.
Alaturi de intregul ansamblu apare si oleaca de wasabi si sos de soia pentru sushi (sau altul, dar cel japonez pentru sushi are un gust mai delicat decat cele chinezesti incercate pana acum). A nu se adauga decat putin sos de soia, altfel se moaie sandramaua.
Ingredientele si ustensilele pentru sushi se gasesc la Mega Image sau Carrefour, iar sosurile respective se gasesc si la magazine mai mult sau mai putin bio, cum ar fi Ki-life.
Pies: titlul se refera la faptul ca bunatatile din poza sunt demult duse. Lotusica trist. Dar atunci nu era :)
Pies2: si sarumina la mama-lotus pentru o asemenea eroica initiativa si pentru executia reusita. It was a nice surprise.
luni, 7 februarie 2011
Și nesimțitul e uamen
Citind cartea lui Radu Paraschivescu ”Ghidul nesimțitului” n-am putut să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu moftangiii lui Caragiale, cu britanicul middle-class al lui Jerome K Jerome sau cu yankeul lui Mark Twain dacă n-ar fi fost iubiți de autorii lor, ba chiar urâți de-a dreptul? S-ar fi ofilit în narațiune, iar noi am fi pierdut prilejul de a citi niște pagini de un umor nebun.
Nu spun că în cartea domnului Paraschivescu nu sunt episoade cu un real potențial hazos, dar impresia generală e de carte scrisă cu ură față de bietele personaje, de cetate asediată în care se baricadează bieții intelectuali cotropiți. Între noi fie vorba, intelectualii domnului Paraschivescu sunt cam pămpălăi, așa, reacționând cu o perfectă lașitate de fiecare dată când au ocazia. Sau poate nu le înțeleg eu întreaga delicatețe sufletească. Probabil pentru că nu sunt o intelectuală, nici măcar nu sunt sigură că înțeleg conceptul.
Fără a lua toate situațiile din carte la rând, voi spune doar două chestiuni legate de nesimțitul suit în autobuz mirosind a transpirație și a alcool ieftin băut pe șantierul în care lucrează:
1. mă îndoiesc că omul respectiv (mă încăpățânez să-l numesc așa, nu nesimțit) are posibilitatea să se spele după muncă, chiar dacă nu pot garanta că ar face-o dacă ar putea
2. oare domnul Paraschivescu a încercat vreodată să presteze muncă pe șantier, crede că ar rezista fără alcool?
În final, voi preciza că n-am citit întreaga carte, așa că dacă a doua parte mi-ar fi schimbat complet perspectiva...asta este. Totuși, am avut aceeași reacție față de carte pe care o am față de uitatul la televizor: aceea că trebuie să o evit pentru că îmi face rău.Cred că în mod similar celui în care băgăm junk food în corpurile noastre putem să băgăm junk și în mințile noastre, balast care ne afectează, ne face mai mici, mai meschini, mai cenușii. Chestiunile bazate pe ură sunt un asemenea balast.
În altă ordine de idei, cu echivalentul în dolari al ghidului bietului nesimțilă am achiziționat o carte cuprinzând toate scrierile lui Jerome K Jerome, unul din autorii mei preferați. Să mai spun că mi-a ajuns pe Kindelette în mai puțin de un minut, iar amazonul nu m-a mai întrebat nimic pentru că e deștept și ține minte toate informațiile salvate dinainte și, în genere, kicks Humanitas arse? :D
Nu spun că în cartea domnului Paraschivescu nu sunt episoade cu un real potențial hazos, dar impresia generală e de carte scrisă cu ură față de bietele personaje, de cetate asediată în care se baricadează bieții intelectuali cotropiți. Între noi fie vorba, intelectualii domnului Paraschivescu sunt cam pămpălăi, așa, reacționând cu o perfectă lașitate de fiecare dată când au ocazia. Sau poate nu le înțeleg eu întreaga delicatețe sufletească. Probabil pentru că nu sunt o intelectuală, nici măcar nu sunt sigură că înțeleg conceptul.
Fără a lua toate situațiile din carte la rând, voi spune doar două chestiuni legate de nesimțitul suit în autobuz mirosind a transpirație și a alcool ieftin băut pe șantierul în care lucrează:
1. mă îndoiesc că omul respectiv (mă încăpățânez să-l numesc așa, nu nesimțit) are posibilitatea să se spele după muncă, chiar dacă nu pot garanta că ar face-o dacă ar putea
2. oare domnul Paraschivescu a încercat vreodată să presteze muncă pe șantier, crede că ar rezista fără alcool?
În final, voi preciza că n-am citit întreaga carte, așa că dacă a doua parte mi-ar fi schimbat complet perspectiva...asta este. Totuși, am avut aceeași reacție față de carte pe care o am față de uitatul la televizor: aceea că trebuie să o evit pentru că îmi face rău.Cred că în mod similar celui în care băgăm junk food în corpurile noastre putem să băgăm junk și în mințile noastre, balast care ne afectează, ne face mai mici, mai meschini, mai cenușii. Chestiunile bazate pe ură sunt un asemenea balast.
În altă ordine de idei, cu echivalentul în dolari al ghidului bietului nesimțilă am achiziționat o carte cuprinzând toate scrierile lui Jerome K Jerome, unul din autorii mei preferați. Să mai spun că mi-a ajuns pe Kindelette în mai puțin de un minut, iar amazonul nu m-a mai întrebat nimic pentru că e deștept și ține minte toate informațiile salvate dinainte și, în genere, kicks Humanitas arse? :D
vineri, 4 februarie 2011
Ce e rau in a sta degeaba?
Am vazut o reclama in care niste dji de la nush ce post de radio declara razboi impotriva statului degeaba. Nu inteleg ce e rau in a sta degeaba? Am ajuns cu totii sa ne simtim atat de inconfortabil cu noi insine incat trebuie sa umplem mereu timpul cu ceva?
Ce e rau in a sta absolut degeaba si a vedea un rasarit de soare ascultand boleroul (sau karmacoma, dupa preferinte) sau pur si simplu uitandu-ne la iarba, copaci, un boschet? Brava initiativa a djilor whose names will forever remain unspoken ma inspaimanta si imi aminteste neplacut de mult de minunata lume noua. Nu stati degeaba pentru ca acela ar fi timp pierdut, timp in care, doamne fereste, poate ati incepe sa ganditi. Si, mai rau, este timp in care nu ati consuma, deci de doua ori rau.
Ce e rau in a sta absolut degeaba si a vedea un rasarit de soare ascultand boleroul (sau karmacoma, dupa preferinte) sau pur si simplu uitandu-ne la iarba, copaci, un boschet? Brava initiativa a djilor whose names will forever remain unspoken ma inspaimanta si imi aminteste neplacut de mult de minunata lume noua. Nu stati degeaba pentru ca acela ar fi timp pierdut, timp in care, doamne fereste, poate ati incepe sa ganditi. Si, mai rau, este timp in care nu ati consuma, deci de doua ori rau.
TVR Hunedoara - mea culpa
Așa arăta postarea inițială:
Tocmai mi s-a relatat, pe surse care au ales sa-si pastreze anonimatul, dar sunt foarte credibile, cum a decurs o emisiune la o antena, nu stiu daca 1 sau 3, cu doamna Stoicescu in calitate de moderator si domnul Sassu in calitate de invitat (lotusica nu se mai uita la televizor, asa ca nu a putut verifica situatia ex proprii sensibus).
Noa, se pare ca doamna Stoicescu, grijulie cu banul public si interesul nostru, al tuturor, tinut cu drag la inima, ii freca ridichea domnului Sassu ca de ce ne trebuie noua TVR Hunedoara, de ce platim noi toti pentru asa ceva. Prins cu ocaua mica, domnul Sassu a incercat sa se fofileze, a pretins ca nici nu exista un TVR Hunedoara, ca avem TVR Mures sau Timisoara, dar nu si Hunedoara. Dar nu i-a mers cu doamna Stoicescu, aceasta aducand dovada incontestabila: exista TVR Hunedoara deoarece a vazut ea cu ochii ei. Poate explica domnul Sassu de ce avem TVR HD? Da, domnul Sassu a putut, dand dovada de o insolenta incalificabila a pretins ca TVR HD ar insemna high definition, incercand sa dezorienteze brava jurnalista in temerarul ei demers.
Ulterior, o altă sursă, la fel de demnă de încredere, dar cu o ținere de minte mai bună, mi-a atras atenția că, într-adevăr, scena a avut loc, dar nu cu doamna Stoicescu în rolul principal, ci cu doamna Raluca Turcan. Și nu la o emisiune televizată, ci în Parlament. Cam ca în bancul cu întrebarea la Radio Erevan ”E adevărat că s-a câștigat la loto o mașină marca Volga în Leningrad?” Da, e adevărat, dar nu în Leningrad, ci în Moscova. Și nu era o mașină marca Volga, ci o bicicletă. Și nu a fost câștigată la loto, ci a fost furată.
Revenind la oile noastre, am hotărât s-o las baltă cu sursele și am căutat în presa vremii, găsind o gălăgie de articole din care rezultă că, într-adevăr, Raluca Turcan este personagiul căutat, ca urmare presa nefiind prea blândă cu ea.
În concluzie, un lotusică foarte spăşit își cere scuze.
Tocmai mi s-a relatat, pe surse care au ales sa-si pastreze anonimatul, dar sunt foarte credibile, cum a decurs o emisiune la o antena, nu stiu daca 1 sau 3, cu doamna Stoicescu in calitate de moderator si domnul Sassu in calitate de invitat (lotusica nu se mai uita la televizor, asa ca nu a putut verifica situatia ex proprii sensibus).
Noa, se pare ca doamna Stoicescu, grijulie cu banul public si interesul nostru, al tuturor, tinut cu drag la inima, ii freca ridichea domnului Sassu ca de ce ne trebuie noua TVR Hunedoara, de ce platim noi toti pentru asa ceva. Prins cu ocaua mica, domnul Sassu a incercat sa se fofileze, a pretins ca nici nu exista un TVR Hunedoara, ca avem TVR Mures sau Timisoara, dar nu si Hunedoara. Dar nu i-a mers cu doamna Stoicescu, aceasta aducand dovada incontestabila: exista TVR Hunedoara deoarece a vazut ea cu ochii ei. Poate explica domnul Sassu de ce avem TVR HD? Da, domnul Sassu a putut, dand dovada de o insolenta incalificabila a pretins ca TVR HD ar insemna high definition, incercand sa dezorienteze brava jurnalista in temerarul ei demers.
Ulterior, o altă sursă, la fel de demnă de încredere, dar cu o ținere de minte mai bună, mi-a atras atenția că, într-adevăr, scena a avut loc, dar nu cu doamna Stoicescu în rolul principal, ci cu doamna Raluca Turcan. Și nu la o emisiune televizată, ci în Parlament. Cam ca în bancul cu întrebarea la Radio Erevan ”E adevărat că s-a câștigat la loto o mașină marca Volga în Leningrad?” Da, e adevărat, dar nu în Leningrad, ci în Moscova. Și nu era o mașină marca Volga, ci o bicicletă. Și nu a fost câștigată la loto, ci a fost furată.
Revenind la oile noastre, am hotărât s-o las baltă cu sursele și am căutat în presa vremii, găsind o gălăgie de articole din care rezultă că, într-adevăr, Raluca Turcan este personagiul căutat, ca urmare presa nefiind prea blândă cu ea.
În concluzie, un lotusică foarte spăşit își cere scuze.
marți, 1 februarie 2011
Povestea lui Kindelette
La inceput a fost Kindelica Pandelica, un pustan cam plavan, cam din topor, dupa cum il arata si numele. Ascundea o identitate sexuala incerta si cred ca isi dorea un tutu roz. Not that there's anything wrong with it, dar sunt cam sceptica fata de intreaga idee a tutu-ului roz.
Ulterior intra in scena Kindelache, tot la varsta adolescentei, o pustoaica de data asta cu apucaturi de baietoi. Si o lipsa de manera, mon cher, cum nu-ti poti imagina.
Iar Kindelache s-a metamorfozat in Kindelette, o tanara domnisoara binecrescuta si fermecatoare, cu rochita si toate cele. Sper totusi sa nu ajunga prea cu nasul pe sus. Si nici o pedanta antipatica parca n-ar fi bine...
Ulterior intra in scena Kindelache, tot la varsta adolescentei, o pustoaica de data asta cu apucaturi de baietoi. Si o lipsa de manera, mon cher, cum nu-ti poti imagina.
Iar Kindelache s-a metamorfozat in Kindelette, o tanara domnisoara binecrescuta si fermecatoare, cu rochita si toate cele. Sper totusi sa nu ajunga prea cu nasul pe sus. Si nici o pedanta antipatica parca n-ar fi bine...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
