sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Buy Romanian

Cum spune și titlul, să cumpărăm românește (hihi, ce tâmp-furculision sună). Nu neapărat ca să salvăm economia țărișoarei. Mă rog, dacă e să se întâmple și asta e foarte bine, dar lotusică crede că pur și simplu există produse românești care merită să fie încercate.

Așadar, without further ado, să începem în ordinea numerelor de pe tricou (adică una complet aleatoare):

Filme românești:

La cât tam-tam s-a făcut în ultima vreme pe tema noului val de regizori români, lotsică nu se simte competent să adauge nimic. Decât faptul că există filme românești foarte bune făcute și înainte de 2010, poate vreți să le încercați. Lotusică a fost foarte impresionat, de-un par egzamplu, de Filantropica pe vremea când a apărut, e tare curioz cum i s-ar părea dacă l-ar revedea acum.

Muzică românească:

Fie că e creată de români, fie interpretată, fie că este reprezentată de un concert-eveniment la Ateneu, fie că e ultimul proiect al ceva trupe/individ/uatevăr underground, aveți de unde alege.

Scriitori români:

Nu toți, desigur, dar și aici este de unde alege, slavă Domnului. De la cei consacrați, monștri sacri, trecând prin cei middle-aged și ajungând la tinerii furioși, fiecare după cum îi e gustul și dispoziția.

Lotusică ar recomanda pentru o dimineață visătoare ,,Secretul doctorului Honigberger” de Mircea Eliade, urmată de Fairia lui Radu Pavel Gheo. Dar nu imediat una după alta, n-ar merge. Lotusică a fost fascinată de secretul doctorului H. în adolescență, iar Fairia i-a plăcut pe la 20 și ceva de ani, așa că le recomandă cu drag.

Handmade românesc:

Am o reticență în a-i spune artizanat, îmi amintește de magazinele de pe vremea lui Ceașcă, toate cu ii și objecte neidentificabile de lemn, toate la fel. Or, obiectele făcute de artizanii de azi, sau hendmeiști, nu sunt în nici un caz la fel și nici toate gri nu sunt. Dimpotrivă, unul mai colorat decât altul, fiecare arătând după personalitatea creatoruluilui.

În ce privește gama de obiecte realizate, este foarte larga, de la picturi la haine și încălțăminte, dar trecând prin mobilă, ceainice sau căni de cafea, and so on and so on.

O comunitate unde găsiți adunați la un loc oameni care creează minunății este breslo.ro. Sunt oameni frumoși, ca și obiectele care le ies din mâini.

Fructe, vegetale și legume:

Da, de-acelea cu gust, nu ca cele din supermarket. Aici se aplică tacticile de pe vremea comuniștilor, când fiecare căuta o relație care să-i facilteze accesul la...în principiu orice, petru că nimic nu se găsea. Obiectivul azi este să găsești o relație de la care să poți procura ceva de mâncare care să nu te omoare, sau măcar nu prea repede.

Criteriul de a departaja vegetala dezirabilă de cea câh este gustul și aspectul. Respectiv, dacă arată impecabil, dar gust ioc, înseamnă că degeaba se jură negustorul că a crescut numai cu lumina soarelui și apă cum a dat să plouă. Dacă te interesează subiectul, până la urmă vei deosebi grâul de neghină și o să poți să-ți faci o salată decentă.

Produsele Elmiplant:

Lotusică e tare mulțumit de ele și ar fi foarte trist dacă nu le-ar mai avea :)

luni, 24 ianuarie 2011

Touched

Prima oară când am primit un telefon de la un prieten care mi-a spus că a citit postarea despre tărâmul vrăjit subteran și că a considerat că e o provocare să găsească blestemăția cartonată nu mi-a venit să cred și am fost și tare impresionată.

Pe urmă, când am mai primit asemenea telefoane mi s-a părut și mai greu de crezut și am fost și mai impresionată. Mă rog, nu știu dacă impresionată e cuvântul potrivit, emoționată e prea lacrimogen?

Și, dacă asta nu era de ajuns, lotusică iz olmăust feimăs. Mă rog, mai mult olmăust decât feimăs, da orișicât. Mai precis, un blog de carte, carte.ubix.ro pe numele lui, a pescuit începutul postării cu editura Humanitas, trimițând pentru continuare chiar la rezidența lu lotusică.

Acuma, eu știu că lucrurile astea se fac tot timpul și nu-s mare lucru, dar lotusică n-a fost niciodată băgat așa în seamă, așa că i-a cam crescut pipota. Vă rog, nu-i spuneți că nu prea are motive, nu vrea să audă asta.

duminică, 23 ianuarie 2011

Baad, Humanitas, bad

Mon cher, voiam ca să-ți povestesc, mă-nțelegi, ce-am pățit azi-dimineață când pohta ce-am pohtit-o a fost să mă luminez pe ogorul literaturii scumpei noastre țărișoare. Mai precis, am vrut să comand o carte digitală de pe situl Humanitas, a cărei inițiativă, așa firavă cum e, de a introduce cărți digitale în ofertă, mi s-a părut lăudabilă.

Noa, dară am purces la treabă, am ales cartea și mă gândeam că treaba-i gata, având în vedere că atunci când mi-am creat contul am completat toate datele, ca un consumator model și bine dresat.

Ba s-avem rezon, că nu-i ușor deloc…Primul pas-adresa de facturare. Păi parcă ti-am mai dat-o, argumentez eu timid, de ce mi-o arăți pe aia salvată ca adresă de livrare? În fine, modific datele din cont, introduc iar adresa din buletin, constat că nemernecul de site nu memorase nik nik, oftez stoic și tastez. Măcar e un bun exercițiu de memorie, cel puțin partea cu codurile poștale.

Pasul 2: adresa de livrare. Deja simt un moment „la țigănci”, în care ușor-ușor realitatea mi se scurge printre degete și devine…altceva. Cum adică adresă de livrare? E un nenorocit de e-book, ce livrare? În fine, să o completăm. Și așa devine evident că situl Humanitas nu poate (sau nu vrea, ceea ce mi se pare plauzibil) să accepte faptul că în mod uzual adresa de facturare diferă de cea de livrare și să le memoreze accordingly, ceea ce mi se pare un minus care se cere remediat.

Prinsă în momentul la țigănci, mă întreb vag curioasă ce se va întâmpla…oare va veni un curier să-mi aducă pe stick cartea? Când realitatea se dizolvă, nimic nu te mai miră…

Enfin, fac plata, primesc confirmarea de la Gecad și…nimic. Mă mai uit la cutia de mail goală clipind nedumerită, mă întreb vag dacă trebuie să aștept să vină ziua de luni și să înceapă programul de lucru și mă duc să-mi fac un ceai.

În timp ce aștept să fiarbă apa cred că am rezolvat problema. Sistemul a depistat faptul că am dorit „Ghidul nesimțitului” și m-a identificat ca pe un potențial pericol pentru oamenii de bine și nu dorește să-mi încredințeze o așa periculoasă armă.
Când mă întorc la inbox, aflu că e-bookul buclucaș este gata pentru download. Ușurată că m-am întors în realitatea pe care o știam, cea în care fișierele se transmit pe internet, nu sunt aduse de păsări măiastre în cioc, lucrurile se desfășoară mai departe firesc.

Totuși, situl Humanitas are câteva probleme enervante. Pe lângă cele de mai sus:

- Intrarea în cont este un ceva foarte problematic. Dacă zeii nu ți-au zâmbit și ai rămas pe-afară uitându-te cu jind, vei afla că situl și-a translatat baza de date în vara lui 2009 și că-și cere scuze pentru eventualele probleme. Păi și ce treabă am eu cu vara lui 2009 în 2011, neicusorule? Bine că n-are legătură cu revoluția de la 1848…

- Sistemul de recenzii, strălucitor în splendida sa absență, problemă întâlnită și la alte situri românești de cumpărături. Respectiv, omul se chinuie, scrie o recenzie, gândindu-se că lui i-ar fi folosit să vadă părerea altora, după care constată că numita recenzie a râmas ascunsă. Cu alte cuvinte, ea și suratele ei vor folosi neguțătorului, să vadă ce vor clienții lui, dar celor din urmă nu prea. Pai se poate? Să nu-ți vină să dai cu căciula de pământ sau cu cuțâtu-n chiatră și să cumperi de pe situri străineze, unde citești reviewuri oneste și oricum ieși mai ieftinache decât de la ai noștri, cu taxe de transport și cele vamale cu tot? Pai cam da.

Cam atât până acum, știu că mai aveam niște motive de cârcoteală, dar să nu ne încărcăm cu energii negative. Mai ales că beau un ceai de se scheamă Gluck’s Tee (ceaiul fericirii), despre care din bălmăjeala în nemțește am aflat că e ceaiul yoghinilor. Ce treabă au uamenii ăștia cu ceaiul ăsta va rămâne un mister pe vecie, ca și legătura dintre numitul ceai cu multe mirodenii și fericire. Cu atâta piper și altele pare mai mult licoarea iadului, numai o aromă delicată de pucioasă îi lipsea.



Links to this post



joi, 20 ianuarie 2011

Despre zmei, tărâmul vrăjit subteran și A-Nimic-Știutorul

Deși acum câteva zile ridicam în slăvi cărțile digitale și avantajele lor asupra cărților tipărite pe hârtie, iaca tocmai mi-am adus aminte despre cum m-am îndrăgostit de o carte-pe-hârtie acum 9 ani, cum am crezut că mai am timp să o obțin și cum timpul mi-a tras preșul de sub picioare.

Cartea se numea Enciclopedia zmeilor, avea ilustrații care m-au vrăjit și a apărut în 2002. Pe vremea aceea terminam facultatea și prețul era cam mare pentru mine. Și nu am vrut să cer bani părinților sau să împrumut de la prieteni, m-am gândit că o să mi-o cumpăr singură când mi-o voi permite. De ce am procedat așa nu pot spune. Necunoscute sunt căile lotusului (îndrăznesc să spun că avea mintea plină de câlți, dar să nu-i spuneți, s-ar putea să nu-i cadă bine; s-ar putea să înghită mai bine o formulare în care era posedat de niște demoni malefici…demonii malefici ai câlților, poate?).

Aș putea să-mi amintesc de lacurile subterane, de osebitele seminții de zmei, precum și de nemărginita și eterna înțelepciune a A-Nimic-Știutorului, dar la ce bun acum?

Revenind la carte: de permis mi-am permis-o destul de repede, dar tot nu mi-am cumpărat-o. Cred că dintr-un soi de lene și de ,,am timp, pot s-o iau când vreau”. Plus că la un moment dat am și uitat de tărâmul vrăjit din subterană.

Iar la sfârșitul lui 2010, catastrofa a venit pe neanunțate: Humanitas a scos o nouă ediție, cu alte ilustrații, iar vechea ediție, pe cale de consecință, nu se mai găsește în librării. Noa, nu am nimic cu ediția nouă, dar ilustrația de pe copertă mi se pare cam hidoșică, așa. Vreau să spun că zmeul acela ar putea lejer să candideze pentru un afiș al Amnesty. Lotusică n-are nimic cu onorabilul ONG menționat, dar își vrea zmeii cei magici din prima ediție.

Noa, lotusică o să îi bată la cap pe cei de la Humanitas și de la varii librării, iar dacă nu reușește nimic tot o să mai scotocească. Undeva trebuie să existe și cărticica ei, trebuie doar să aștepte cuminte ca universul să-i aducă împreună. Și vă aduce preaplecate rugăciuni ca, dacă știți vreo sursă care dorește să vândă minunăția descrisă, preferabil nouă, să nu-l țineți în beznă.

Later edit: mi s-a atras atenția că în 2002 nu absolveam nimic. Ceea ce este adevărat, eram în anul II-III. Ma bad :)

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Lumina începutului lumii

Mi-am amintit azi cu claritate zorii zilei de acum destul de mulți ani în care mă îndreptam spre cortul de la Ambient. Cu câtă intensitate mi-am dorit să fiu iar acolo, scăldată în lumina aceea dumnezeiască de început de lume. Câte nuanțe și câtă cădură încăpeau în lumina aceea și în certitudinea că totul e bine și la locul lui în univers.

joi, 13 ianuarie 2011

Nu suntem o statistică

În ultimii ani am citit un oareșce număr de studii, cărți și poveștile altora despre experiențele proprii în domeniu, la care s-au adăugat și ale mele. Concluzia este că, deși există chestiuni care sunt valabile pentru majoritataea oamenilor, adică o statistică, fiecare individ, luat separat, este unic și irepetabil, aceasta însemnând că poate i se potrivește statistica, dar la fel de bine poate să nu fie așa, predispozițiile genetice jucând un rol important.

Când spun asta mă gândesc, de exemplu, la bunica mea care, după o viață de mâncat dulciuri într-o cantitate care i-ar fi făcut pe majoritatea oamenilor să dea în diabet, la cei 90 de ani ai ei și-a făcut analizele și a descoperit că are glicemia sub limita minimă admisă și o deficiență în asimilarea zahărului (nici nu știam că există așa ceva). Și dacă tot am adus vorba de buni meu, o să mă și laud cu ea, spunând cât de activă e, atât mental cât și fizic, făcându-și gimnastica în fiecare dimineață, ca în fiecare zi din ultimele câteva zeci de ani. Și tot în fiecare zi mănâncă o prăjitură, fără de care nu cred că s-ar simți la fel de bine. Am mai spus că sunt tare mândră de buni meu? :))

PS: sunt destul de sigură că n-am moștenit chestiunea cu nevoia obiectivă de a mânca ceva dulce, deși uneori e ca și cum așa ar fi :D