În ultimii ani am citit un oareșce număr de studii, cărți și poveștile altora despre experiențele proprii în domeniu, la care s-au adăugat și ale mele. Concluzia este că, deși există chestiuni care sunt valabile pentru majoritataea oamenilor, adică o statistică, fiecare individ, luat separat, este unic și irepetabil, aceasta însemnând că poate i se potrivește statistica, dar la fel de bine poate să nu fie așa, predispozițiile genetice jucând un rol important.
Când spun asta mă gândesc, de exemplu, la bunica mea care, după o viață de mâncat dulciuri într-o cantitate care i-ar fi făcut pe majoritatea oamenilor să dea în diabet, la cei 90 de ani ai ei și-a făcut analizele și a descoperit că are glicemia sub limita minimă admisă și o deficiență în asimilarea zahărului (nici nu știam că există așa ceva). Și dacă tot am adus vorba de buni meu, o să mă și laud cu ea, spunând cât de activă e, atât mental cât și fizic, făcându-și gimnastica în fiecare dimineață, ca în fiecare zi din ultimele câteva zeci de ani. Și tot în fiecare zi mănâncă o prăjitură, fără de care nu cred că s-ar simți la fel de bine. Am mai spus că sunt tare mândră de buni meu? :))
PS: sunt destul de sigură că n-am moștenit chestiunea cu nevoia obiectivă de a mânca ceva dulce, deși uneori e ca și cum așa ar fi :D
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
lotusica, sa-ti traiasca buni, ca e misto :)
RăspundețiȘtergereAuzi, deficienta aia in asimilarea zaharului nu se poate induce? E si supla si fara probleme, buni tau?
RăspundețiȘtergereBine ai revenit :)
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere@mira: sărumâna, și eu zic că e faină. cumva nu cred că ar fi de acord cu epitetul mișto ;))
RăspundețiȘtergere@andreuța: a fost ridicol de suplă în tinerețe, acum e fără probleme. iar cu deficiența n-am aflat cum se poate induce, dar cumva nu cred că e bine să ai nici un fel de deficiență. oricum, te anunț dacă aflu ceva :))