Melancolii

păsărelele din copacii din faţa blocului au plecat
gol fără ciripituri
se vor întoarce.

azi am primit flori de toamnă. tufănele.
sobre, economicoase la culori.
vor veni crizantemele cele japoneze.

stau şi privesc
dansul creșterii și al retragerii naturii.
şi al renaşterii. etern.

Serbare câmpenească

Am fost azi plimbăreţi până la restaurantul din pădure cocoţat pe dealul de deasupra lacului şi tare mult ne-a plăcut ce-am găsit. O grămadă de oameni veniţi până în afara Bucureştiului cu copii, cu cei mai în vârstă, toţi bucurându-se de vara indiană. Sau vara fetelor bătrâne, cum am aflat că-i mai spune.

Şi ca să încununeze senzaţia de serbare câmpenească, pe aleea din pădure treceau un ţigan cu acordeonul şi ajutoarele lui. Tare frumos îi zicea, cumva în surdină. Şi totul poleit de lumina aurie de toamnă. În care se sorea şi un căţel cu urechile ciulite.

Momente înșirate ca mărgele pe ață.

Dezvrăjire

Pe când eram adolescentă am fost fermecată şi transpusă într-o lume magică aflând secretul doctorului Honigberger (Mircea Eliade). Atât de fermecată încât am făcut greşeala fatală să recitesc nuvela...şi să trăiesc dezvrăjirea.

Nu mă înţelegeţi greşit, scriitura este valoroasă, doar că mai puţin ficţională cât mai mult o adunătură de tehnici orientale (indiene) deja uşor accesibile publicului interesat. Drept că pe vremea tinereţii lui Eliade nu erau.

Oricum, să nu vorbesc cu păcat, Eliade rămâne printre autorii mei preferaţi, atât în scrieri ficţionale cât şi ,,serioase". Plus că îmi aminteşte pregnant de Bucureştiul interbelic, de străzile Mîntuleasa, Traian, Plantelor, de vechile licee (Lazăr, Sava), de Cişmigiu, de discuţiile înflăcărate din timpul liceului şi facultăţii, de atmosfera locului, de tot ce-a fost şi nu va mai fi nicicând.